Pierduta in murmurul apei , era noaptea ce invaluia totul in jurul ei . Pierduti in murmurul apei erau si ei . Doua suflete singure ,scapate din colibia de lemn , ceva mai departe de locul unde se aflau . Un susur se auzea in fundalui ce incerca sa acopere gafaitul lor . Doua trupuri se contopeau intr-unul singur si valuri de ganduri ii loveau , ranind orgoliul incecat in cateva sticle de vin . Se urau atat de mult , iar de cate ori cand se priveau in ochii o furtuna lua nastere si o pasiune arzatoare ii cuprindea in subconstientul lor . Pe cat de mult se urau pe atat de multa dorina aveau sa stea impreuna . Iar cand tornada a lovit vulcanul si a luat foc trupul slab , ce se abtinuse prea mult timp , timpul a stat in loc pentru ei , doar pentru a fi sigur ca momentul mult asteptat va parea o vesnicie , si sarutul inocent va parea un pacat ce atarna pe crestetele lor. Nimic nu a fost mai dureros decat calcarea orgoliului in picioare si atat de mult ii raneau cuvintele " Te iubesc " . Dar o data ce durerea a preluat controlul si mintea a reusit sa se elibereze , trupul s-a topit in lava iesita din lacrimile lor si nimic nu i-a mai oprit : nici stigatele oamenilor , nici urletul noptii , nici frica de Dumnezeu . Erau totul si nimicul din jurul lor e fost aspirat de mintilele lor .
Intre ei nu a existat niciodata iubire doar o dorinta trupeasca nestapanita .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu