Calmul e doar masca din fata disperarii.

Cred ca totul va ramane pe linia asta de plutire. Intre vis si sperante si suflete sfaramate. Putin probabil sa cred in mai mult , dar tu nu pleci nicaieri. Nu cred in destin in genereal, cred in sansa. Iar daca nu stii sa o accepti la momentul potrivit o pierzi. Inca te vad in umbra. Ascuns si murdar, cum zambetul tau specific, care uneri te face monoton. Sunt satula de tipi smecheri care vor sa fie cineva. Poate momotonia ta ma fascineaza atat de tare. Poate nu ai aratat inca cine esti cu adevarat.

Ma uit la mine si stau si ma intreb cat de banala pot sa fiu. Am ajuns in puctul ala prea culminant, am aratat prea mult ca sa mai scot ceva. Inca nu se merita sa dau tot. Zdrobim paharele de tavan si culegem cioburile. Daca nu spargi si ranesti unde-i distractia? Cand te vad se urca presiunea, respiratia se opreste si privesc atent. Am sa ma imbat cu soare sa simt caldura si apoi sa o tin in vene pentru toata viata. Vreau sa scap de runsine, sa raman cu controlul. Am nevoie de atentie. Sunt cleptomana. Fur rasete si le pastrez doar pentru mine. Povesti de viata nespuse. Sunt copilul nimanui, singur, pierdut si fara sperante. Inca sunt in picioare si nu ma clatin. Hai sa o facem, n-am venit sa dormim. Putem sa ne distram doar privindu-ne. Atentia ma salveaza de gandul de a ma da batuta.

Scapam situatii de sub control doar din dorinta de a obtine atentia si privirile celorlalti. Raman pana la sfarsit cu riscul de a rupe tendoane si creiere. Ranim si nu ne intereseaza. Intodeauna aspiram la lucruri pe care nu le puteam avea. Si asta ne face sa continuam, pentru ca e distractiv. Jocul se transforma in aluzie, aluzia in speranta, iar in majoritatea cazurilor speranta se duce si ramane dezamagirea. Si ni se scurge sufletul pe podea, il tarim obositi dupa noi. Dupa o noapte de somn se imbiba iar in pielea zgariata si continua sa creada in dezamagire. Te privesti in oglinda murdara, iti vezi ochi rosii dar tot nu iti vine sa te opresti. Ai muncit prea mult sa ajungi aici ca sa te lasi batuta.Daca nu e azi e maine. Ai destul timp. Sau o sa iti faci daca nu ai. Pentru el ti-ai vinde si principiile. Doar sa il ai o seara. Poate dansez prea mult si nu am timp sa te vad.

"Sometimes I wake up in my bed and i don't know were I've been"

Lipsa

Lispeste ceva. Nu stiu exact ce sau poate stiu si nu vreau sa recunosc. Lispeste ceva ce nu mai e de mult. Lipseste sentimentul ala de fericire suprema fara pic de ajutor. Sentimentul ala cand vezi chipul cuiva si parca e mai bine, semtimentul acela cand asculti o melodie buna si iti amintesti de vremurile acelea. Te busesc lacrimile. Pentru ca lipseste. Nu vreau, nu mai vreu. Nu mai pot. Sunt obosita si parca nu-i nimic care sa imi dea destula energie. Sunt inca aici, vorbesc dar nu aud. E gol, ceva, undeva. Si tot mai caut, dar nu gasesc. Si simt ca mult timp de aici incolo voi ramane aici. E o sabie ciudata ce sta infipta in inima dar nu o impeidica sa bata. E un creier plin de haos. Parca a-si vrea sa stig in gura mare durerea mea, dar nimeni n-ar intelege. Ar rade, iar eu a-si rade cu ei doar ca sa ma prefac ca nu e adevarat.

E destul de greu. Sa vrei sa spui si sa nu stii cum. Sa te simti gol cand tu esti plin. Sa crezi ca ai prieteni cand ei nici macar nu te inteleg. Dar la urma urmei e vina mea. E doar vina mea. Pentru ca nu spun niciodata ce trebuie.

Nu stiu. E chiar atat de greu sa fi mai optimist? Tu vezi mereu doar problema si nu cauti niciodata solutia. Tu nu vrei sa iti risti pielea pentru ceva neinsemnat. Tu nu vrei sa admiti ca ai pierdut,poate, si ca ai avut nevoie de ajutorul lor. Toata lumea are orgoliu si mandrie. Toata lumea are zile proaste si despresiile lui. Lucrurile pentru care e trist. Pana si eu trec in fiecare seara print-o despreie, un sevraj ciudat din lipsa a ceva ce chiar am nevoie. Si totusi ma vezi mereu vesela, cu fruntea sus. Ma vezi cu ranile siroind de sange si cu ochi plini de suferinta, dar mai gasesc putin curaj sa ii rad destinului in fata. Mi-e si mie frica de noapte si plang de multe ori singura in camera, cu ochi atintiti in tavan gandindu-ma la cate alegeri proaste am facut. Nu am facut greseli, doar alegeri proaste, pe care mile asum. La urma urmei orice alegere am facut-o a fost pentru mine. Chiar daca alegerea era facuta ca sa pot sta cu alte persoane. Am ales sa port vina in carca si sa imi asum identitatea asa cum este. Si chiar au dreptate uneori. Aia sunt si nu am ce face. A fost alegerea mea , iar atata timp cat eu am facut-o nu m-a deranjat cu nimic atitudinea lor. Macar am observat cine a fost langa mine si cine nu. Poate am mai multe greseli ca tine dar diferenta e ca eu le port tatuate pe piele fara sa le ascund.

Mi-au dat un titlu. La inceput am incercat sa neg, mi se parea ca nu pot fi eu aia. Pana cand am realizat ca au perfecta dreptate. Ca ma distrugeam cu proria mea mana. Greseala aceea inca o mai fac. Corpul meu e plin de cicatrici, rani si julituri. In fiecare zi apar altele. Unele trec de la sine, altele raman adanc imprimate. Si din dorinta de a nu mai gresi raman cu teama si frica ca orice voi face va fi gresit. Dar daca nu voi gresi, satisfactia ca am facut ce trebuia va fi mult mai mica.

Ma zbat intre doua de mine. Sunt cea care se lupta sa faca bine si cea care neaga ca vrea sa faca bine. Sunt cea care se distreaza cu riscul de a pierde totul. Sunt cea care poate si vrea, care invata si iubeste. Indiferenta si bucuria se amesteca uneori in capul meu si nu mai inteleg ce vreau sau cine sunt. Imi place sa nu gandesc prea mult. Fac ce-mi vine. Fara sa ma concentrez la fapte sau vorbe. Suna distractiv, desi nu e.

Pacatul nostru cel mai mare este ca suntem oameni.

Si uite cat dispret in cineva atat de mic numit om. Cum ne oripilam zilnic unii de altii, ne vorbim pe la spate si ne injuram, ne prefacem ca ne placem doar sa obtinem ceva. Si cand pe bune vrei sa fi tu nimeni nu te mai crede. La ce bun sa iti zambesc daca tu te uiti in gol la mine? Cam asa e si asa va fi mereu lumea. E plina de ura. Si putina iubire ce iti ramane ti-e frica sa o dai de teama sa nu fie respinsa. Pare un joc distractiv, prinsi intre vicii si prietenii ciudate. Esti bun doar din mila dar niciodata nu esti bun ca asa trebuie sa fi.E cam greu in ziua de azi. Daca esti indiferent esti prea rece iar daca spui tot ce ai pe suflet esti prea prost. Intrebarea este: "atunci cum p*la mea sa fiu"? Ti se spune mereu "Fi tu insuti!". Cum sa fiu eu daca nici macar eu nu stiu cum sunt. Daca sunt eu lor nu le convine, iar daca sunt ei nu imi convine mie. E mai simplu sa fi nimeni. Nici tum nici ei. Esti pur si simplu un amalgam de stari si dorinte, incatusate prin durere si placere trupeasca. Era mai bine cand era si el aici. Macar ma pierdeam in ochii lui caprui si restul nu mai conta. Si la ce bun daca am gasit alti ochi daca ei nici macar nu se uita la mine. Inca astept clipa potrivita. Oricum vine apocalipsa si nu mai conteaza ce facem.

Esti un jeg!

Ai uitat nu? Ai uitat cand radeau de tine, cand erai un nimeni printre ei. Ai uitat ca nu aveai voie nici macar sa ii priveste in ochi. Acum te-ai schimbat. Uiti de fiecare data de cate ori ai fost ajutat si de oameni care te-au bagat in seama cand nimeni nu mai avea ce scoate de la tine. Te complaci in situatia asta. Ai ajuns sa fii cineva, sa cunosti "oameni". Da' a ai uitat de oamenii aia care au dat pentru tine si care au intins o mana cu riscul sa cada si ei dupa tine. Nu mai stii cine ai fost. Ti-ai gasit un simt nou si actionezi in consecinta. Esti atat de mizerabil si dezgustator. Acum ca te-au scuipat in ochii si ti-au dat un sut un fund, pentru ca nu mai aveau nevoie de tine, ghici la cine te-ai intors? Ei bine cred ca mi-am schimbat si eu atitudinea, doar fata de oamenii care si-au schimbat-o si ei in timp. N-am nevoie de scuze si plecaciuni si de rasete false. Dispari din fata ochilor mei. Ai uitat ca dintre toti doar eu te-am iubit iar tu nu ai facut decat sa imi platesti cu cealalta fata a monedei.

Esti un jeg!