e destul de trist sa te gandesti atat de mult la cineva si sa ajungi sa uiti de tine. de cine erai si ce vroiai sa fi. sa realizezi ca oricum ar fi ei pleaca si la urma urmei ramai tu singur si trebuie sa te ridici prin propriile forte pentru ca in sufletul tau nu poate face nimeni ordine. si ramai... cu gandurile, visurile, dezamagirile si rasetele momentelor. se imrpima in capul tau. raman acolo. bune sau rele se contopesc cu creierul tau si nu le mai poti scoate. oricat te-ai chinui. la ce bun. sa ai grija de sufletele altora si sa uiti de-al tau. ai aruncat prea mult din tine. ai ramas doar cu ce ai vrut sa pastrezi. ai alungat din mintea ta tot ce voiai sa nu mai stii. daca ai putea avea tot ce iti doresti, sa stii ca nu risti nimic in jocul asta. sa ai siguranta ca maine e la fel ca azi. ca nu ai ce pierde .daca ia putea doar sa te bucuri. dar stii ca nu poti.

uneori a-si vrea sa fie mai usor. mi-e dor de mine uneori. de tot ce eram. de stele de pe cer. erau altii ochii mei. erau inchisi. si cand ii deschizi si te lovesti de culori si lumina. cand doare si plangi. cand iti intra praful in ochii. chiar si acum cu ochii deschisi nu stii incotro mergi. te indrepti spre lumina si ajungi mereu in intuneric. niciodata nu stii pentru ca niciodata nu ai vrut sa stii cu adevarat. te-ai lasat in mana destinului, ai lasat lucrurile la voia sortii. ai alergat sperand ca ajungi mai repede.

Ma simt sâloasâ!

Da' cine sunt eu sa judec pentru ceva ce fac altii? Sa ma complic sa ajut cand defapt nu pot sa ma ajut singura. Totul se rezuma la a ajuta si a fi ajutat, la a fi prieten si a avea prieteni, dar nu se intampla nimic palpitant sau entuziasmant niciodata, sau cel putin de prea multa vreme. Parca trec zilele fara sa spun "uau, imi voi aminti de asta peste 5 ani". Suntem obositi de atata pericol si adrenalina. De mult nu am mai avut senzatia aia de treserire urmata de un zambet si sa imi spun imi minte " ce tare a fost faza". E greu sa gasesti motive cand motivele sunt in fata ta si tu nu le accepti. Parca m-am saturat de riscuri. Parca daca stau in bancuta mea ma distrez plictisindu-ma si facand nimic, privindu-i pe altii cum isi asuma toata responsabilitatea iar eu doar savurez placerile.
Ma simt frustrata si ametita. Am mereu dureri de cap. Oare e fiindca incerc prea tare cand vreau sa para ca nu incerc deloc? Vreau sa descopar stari dinalea care le ai doar o secunda si apoi te lasa rece. Vreau sa fac chestii pentru ca presimt ca va veni vara si jumatate din ea o voi pierde ori stand in pat ori petrecandu-mi timplu privind certurile intre mama si tata. Si e stupid cum pana la urma eu sufar indeajuns de mult incat sa mai mor o data in adancul meu. Sunt lucruri care vreau sa le fac! Simt ca voi creste fara sa am ce sa imi amintesc. Vreau finalul fericit dupa punctul culminant, zambetul ala cald dupa ce privesc la soare, privirea aia prosta pe care o am cand ma uit dimineata in oglinda si vreau ca toate astea sa fie ceva special.