Orgoliul meu curge prin ochi

Vreau sa dorm si eu ca un om normal. Nu mai reusesc. Dorm putin, prost, mult dar niciodata cum trebuie. Visez prosti si m-am saturat sa ma uit in oglinda si sa imi zic " Ce proasta esti si ce orgoliu mare ai". "Ca nu stii nici macar ce vrei dar vrei sa salvezi lumea , tu singura, ca nici macar nu stii sa mergi drept si cazi in unele zile singura, ca nu mai ai cu cine sa cazi". "Zi-mi de ce vrei tu sa ai tot ce nu meriti, ca ai fost un copil frumos." "Ca din copilul ala caruia ii era frica se se urce pe umeri tatalui ei ai devenit un adolescent depresiv fara sa stii unde vrei sa fi." Vreau sa stau in pat pentru restul zilelor, sa nu ii mai aud, ca eu nu sunt vinovata, ca nu mai vreau sa imi reproseze ca m-am nascut degeaba. Ca niciodata nu isi dau seama ca m-am saturat de responsabilitati si de minciuni nevinovate. Ca sunt mai mult decat intelegeti voi. Eu simt ca uneori traiesc doar sa mai vad lumina zilei inca o data. Ca poate nu e vina mea. Stiu ca nu sunt singura , dar lupt cu orgoliul meu in fiecare dimineata. Ca am ratat si am luat-o stamb. Ca acum un an nu stiam ce inseamna ,ce e aia o situatie complicata, dubioasa ,ca iubeam doar zambetul si glumele baietilor. Am ajuns sa ma agat de lucruri de care am jurat ca n-o s-o fac.